Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Orange Pasadena Review
Orange si-a innoit gama de telefoane middle end cu 2 terminale
fabricate de Alcatel. Vorbim despre Alcatel OneTouch 918 si Alcatel
OneTouch 991. Alcatel OT 918 este rebranduit drept Orange Pasadena si
este personalizat cat cuprinde de Orange. Atat de personalizat incat
s-ar putea sa va enerveze. O sa vedeti de ce zic asta.
Dupa 1 luna de utilizare am reusit sa imi fac o parere despre
amandoua, dar mai intai o sa vorbim despre Pasadena si cand imi vine OT
991 din service o sa vorbim si despre el.

Caracteristici

Ecran: TFT capacitiv de 3.2″ (8.1 cm) cu 256K culori, rezolutie 480*320 pixeli

Procesor: ARM v6 de 650 MHz, chipset MediaTek

Memorie RAM: 256 MB

Memorie interna: 662 MB + slot microSD pana la 32 GB

Camera: 3.15 MP cu Geo-Tagging, inregistrare video 480p

Conectivitate: Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi hotspot, GPS, Bluetooth 4.0, HSDP 14.4 Mb/s, HSUPA 5.76 Mbps.

Sistem de operare: Android 2.3.6

Dimensiuni si greutate : 112 x 58.6 x 12.1 mm, 123 g

[Imagine: Orange_Pasadena_Alcatel_OneTouch_918.jpg]

Primul contact cu telefonul

Din start ne dam seama ca intalnim un telefon bine finisat si placut
la atingere. Materialele din partea frontala sunt glossy si se murdaresc
foarte repede dar pe spate si pe lateral sunt materiale mate. In partea
dreapta gasim butoanele de volum si cel de inchidere si deblocare, in
stanga portul micro USB si in partea superioara jack-ul audio pentru
casti. Sub ecran gasim butoanele capacitive de meniu, search si back si
butonul fizic de home. Pe spate, camera de 3 MP, logo-ul Orange,
Pasadena si seria OneTocuh. Telefonul este disponibil doar pe negru dar
in pachet avem un capac alb si marginea telefonului.

Software

Rulam Android 2.3.6 numit si Gingerbread. Nimic special la sistemul de operare, majoritatea il cunoasteti.

Avem cateva programe preinstalate dar o sa le enumar doar pe cele
care probabil nu le stiti si pe cele mai importante: Ajutor Alcatel –
iti propune sa intri pe site-ul lor pentru mai multe detalii, Android
Manager, Aplicatia Contul tau Orange, Economizor de baterie, gesturi
Orange, Google Talk, Gmail, Harti, Local, Google Play, Navigare, Orange
film, TV de la Orange, Utilitar DRM si Traffic Manager.

Ecran

Mai mult decat decent as putea spune. Desi este un telefon ieftin de
la un producator aproape intrat in nefiinta, avem un ecran de foarte
buna calitate. Desi micut, este foarte luminos iar culorile se vad
foarte viu. Unghiurile de vizualizare sunt mai mult decat acceptabile pe
un terminal atat de ieftin. De mentionat faptul ca se murdareste foarte
repede si daca nu il curatati atunci cand se umple de amprente, nu o sa
mai raspunda atat de bine la atingere.

Sunet

[Imagine: orange.gif]Din
nou stam bine. Pasadena are un difuzor de mari dimensiuni si se aude
foarte tare si destul de clar. Bass-ul nu este punctul sau forte, uneori
chiar lipseste cu desavarsire (depinde de melodie si bass). Daca
conectati o pereche de casti o sa fiti impresionati. Ca tot vorbeam de
casti, cele din pachet nu sunt bune de nimic. Puteti sa le aruncati si
sa cumparati altele.

Camera foto

O camera banala, de 3.15 MP dar in setarile acesteia vedem ca putem
face poze la o rezolutie de 5 MP. Imi aduce aminte de tabletele Allview.
Avem multe setari la dispoztie: fotografie in rafala pana la 16 cadre
pe secunda, detectarea zambetului, panorama, mod de noapte, anti
licarire 50 Hz sau 60 Hz, locatie, balans de alb si zoom digital 8x.
Multe setari pentru o camera de 3 MP dar, din pacate, pozele nu sunt
cele mai reusite. Ca o comparatie cu Galaxy Mini, Pasadena este net
inferior.

In modul video avem la fel de multe setari. Putem ajusta valorea
expunerii, moduri de scena, avem chiar si filmare 720p dar nu va lasati
pacaliti. Putem opri microfonul si regla balansul de alb. Cat despre
calitatea filmarii, avem la dispoztie urmatoarele setari: 720p, distanta
medie, D1 si calitate inalta. Cel mai bine se vede pe D1, nu stiu ce
inseamna dar sunetul este acceptabil iar rezolutia este de 864 x 480
pixeli. In modul 720p, filmeaza cu o rezolutie de 720 x 480 pixeli dar
se vede ingrozitor de prost si sunetul este la fel de groaznic. Pe modul
distanta medie, filmeaza cu o rezolutie de 352 x 288 pixeli. Atat la
capitolul camera. Ramaneti pe modul D1 daca vrei sa filmati.

Impresia mea

Singurul cuvant care ar putea descrie perfect acest telefon este LAG!
Nu vreau sa par prea rautacios dar Alcatel si-a batut joc de acest
telefon cand i-a pus doar 145 MB de RAM (disponibili pentru utilizator,
din cei 256 MB totali). Nu exista aplicatie care sa nu se blocheze.
Chiar si cand intri in meniu sau in zona de apelare trebuie sa astepti
cateva secunde sa se incarce. Interfata personalizata de Orange nu poate
fi schimbata si Pa pa foarte mult RAM. Daca vrei sa pui alte teme,
bineinteles descarcate de pe Google Play, acestea vor manca si mai mult
RAM. Practic, peste interfata Android avem interfata Orange, peste care
mai punem si noi alte elemente. Deci, in loc sa aruncam gunoiul, il
ascundem sub covor.

Daca vreti sa nu aveti probleme cu acest telefon (scriu cu litere
mari sa sara in evidenta si ca sa va faceti o idee cat de tare m-a
suparat) NU INSTALATI JOCURI SAU ALTE APLICATII INUTILE! Facebook se
misca greu, YouTube acceptabil, paginile de internet se incarca decent.
Lipsa memoriei RAM se simte peste tot. Faptul ca nu pot scapa de
interfata Orange este enervant. Poate ar mai ramane solutia punerii unui
alt sistem de operare.

Concluzie

Merita acest telefon la pretul standard de 85 de euro? Da, merita.
Daca nu vrei sa te joci pe el si il vei folosi doar ca telefon si uneori
mai ai nevoie de net sau GPS, poti conta pe el. Se misca mai greu dar
ce pretentii sa avem la 85 de euro? Pentru un prim smartphone merita.

Inregistrati-va aici pentru a putea vedea link-ul. Inregistrati-va aici pentru a putea vedea link-ul. Inregistrati-va aici pentru a putea vedea link-ul. Inregistrati-va aici pentru a putea vedea link-ul.

Inregistrati-va aici pentru a putea vedea link-ul. Inregistrati-va aici pentru a putea vedea link-ul.
Sursa: Inregistrati-va aici pentru a putea vedea link-ul.

Răspunde


Posibile subiecte înrudite...
Subiect:AutorRăspunsuri:Vizualizări:Ultimul mesaj
  [Review] Nexus 7 II Experience 0 24 04-06-2014, 14:43:31
Ultimul mesaj: Experience
  Apple iPhone 5 review WhiteAngel 0 144 15-12-2012, 18:16:19
Ultimul mesaj: WhiteAngel

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)